Se afișează postările cu eticheta alergare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alergare. Afișați toate postările

marți, 3 martie 2015

A inceput anul competitional 2015..cu WinterTri

In ultima zi de iarna a avut loc singurul triathlon cu inot in bazin (cel putin din cele cunoscute mie) - WinterTri, un triathlon pe dos, cu probele in ordine inversa: alergare (5.5km), bicicleta (12km) si inot (500m).
Startul s-a dat decalat in functie de timpul estimat de fiecare participant sau de rezultatele anterioare.

M-am trezit de dimineata pentru a ma aduna de concurs si a ma asigura ca ajung la timp sa-mi pun lucrurile in zona de tranzitie. Speram sa ajung si la sedinta tehnica. Fusesem la recunoasterea traseului pe o vreme mai urata si ma bazam pe faptul ca voluntarii vor fi prezenti pe traseu pentru a te directiona, astfel ca teama ratacirii nu era prezenta.
Am ajuns repede la Complexul Olimpic de la Izvorani, dar m-am parcat departe, caci am ajuns tarziu. Am dat bicicletele jos, am facut presiunea (dupa capul meu) si apoi am pus cosul de plaja, cu ce credeam eu ca ar trebui sa am la mine (masina era departe) si am luat-o usor spre complex cu 2 biciclete :). Bineinteles am gasit pe cineva care sa ma ajute si sa plimbe una din biciclete spre tranzitie. Am ajuns (tarziu!) si am gasit loc la intrarea in zona de tranzitie (pe unde se intra cand vii din probe). Le-am parcat, mi-am aranjat saua, am pus cosul de plaja intre ele, sa fie usor identificabile. Intr-o tranzitie culoarea bicicletei sau numarul nu prea te ajuta. Ai nevoie de ceva colorat tipator si o orientare buna :)).
Am mers la sedinta tehnica, nu am prins-o, dar am asistat la o discutie despre cum se va desfasura activitatea si ce trebuia sa stim. Tot atunci am aflat ca la ora 11 se "inchide" zona de tranzitie, incepand concursul. M-am grabit sa iau cipurile si sa ma schimb, punand lucrurile in ordine in tranzitie.

Imi place "ziua concursului"- atmosfera e una placuta. Daca nu ai participat niciodata la o competitie iti recomand - fie si la o cursa de 5km de alergare. Linia de finish e fantastica!
Te incurajeaza oameni necunoscuti sau pe care i-ai intalnit de 2-3 ori la bazin. Desi sunt concurenti, in afara concursului majoritatea sunt prieteni. Ai ocazia sa concurezi alaturi de triathlonisti despre care citesti pe bloguri.

Am plecat la 12:30. Am avut timp sa ii vad pe cei care au terminat cursa din primul start. La masculin acestia au  fost si castigatorii cursei. Pentru majoritatea celor din startul 3, WinterTri a fost mai mult un antrenament competitiv.
Pentru mine alergarea a fost grea. Fie ca m-am imbracat prea gros, fie ca m-am alimentat prost ...  a fost grea. De curand obtinusem un PB pe 5km - 29min (cu muzica, fara nici un noroi). Bicicleta a fost conform asteptarilor. La un moment dat mi s-a intamplat ceva la lant la un schimb de pinioane si a trebuit sa ma opresc si mi s-a pus si carcel. Lantul m-a speriat, dar doar se incurcase (cred ca e prea lung). Carcelul l-am ignorat si m-am alimentat cu un gel mar&banana de la decathlon si m-am hidratat. Nu m-a speriat gandul unui inot cu carcel ... facusem asta la un antrenament. Dar nu a fost cazul, a trecut carcelul. Am ajuns la bazin, m-am schimbat rapid, am facut dus si am lasat sacul cu haine murdare si m-am dus pe culoarul alocat. M-am scurs in apa sa nu imi cada ochelarii cand sar. Incurcasem ochelarii cu ai Monicai asa ca mi-a intrat apa in ochelari. La capat mi i-am ventuzat pe ochi in speranta ca vor sta, dar nu. Am renuntat la a scoate apa si fixa ochelarii si am inotat asa. Inotul mi s-a parut cel mai usor. A fost relaxant. Am depasit un brasist care nici macar nu voia sa-si bage capul in apa :). Din pacate i-am cam taiat fata ca nu prea vedeam daca vine din fata :D. M-am concentrat sa ma intind cat mai mult pe apa si sa incerc sa prind apa (sunt departe de alunecare, si nici nu cred ca exista prinsul apei, e doar traducerea mea pentru catch phase). La final m-am scos singura din apa si am fugit catre finish. Monica ma astepta acolo si "echipa mea" era in tribune. Eram bucuroasa si multumita de timpul meu - 1:35:29.4 - estimasem 1:40'. Am ocupat locul 34 la Open (din 45) si locul 17 la AgeGroup 30-39 (din 26).

34    37 Mihaela Isaia                      38:17   36:37   20:37 1:35:29.4

Ce am invatat la acest triathlon:

  • ia cu tine de acasa tot ce crezi ca ti-ar trebui (e.g. manusile de bicla de vara)
  • misca-te mai rapid in tranzitie si tranzitia e o competitie 
  • imbraca-te potrivit cu vremea de afara (aici inchiderea tranzitiei m-a incurcat, aveam si vesta in tranzitie, dar mi-ar fi fost frig daca as fi asteptat concursul doar in vesta) 
  • pune-ti cauciucurile cu profil de sosea cand mergi cu mtb-ul la un concurs care are mai multa sosea decat offroad 
  • potriveste-ti ceasul pentru triathlonul ce urmeaza - in cazul meu adauga un nou "multisport" pentru Run, Bike & Swim 
  • asigura-te ca ai tot echipamentul curat si pregatit macar cu o zi inainte (in dimineata concursului nu mi-am gasit colantii cu care doream sa alerg)
WinterTri este o competitie smartatletic. Organizarea a fost foarte buna, traseul bine marcat, volutari au fost la fiecare colt, programul respectat. Singura chestie - la alergare nu a fost apa pe traseu si nu stiau voluntarii la ce km sunt amplasati. Recomand evenimentele SmartAtletic.

Urmatoarele competitii sunt la finalul lunii martie - pe 28.03 Crosul Padurii si pe 29.03 Campionatul National de Duatlon (stiu ca suna pompos, dar nu ma sperie pe mine cuvantul National).
Avem nevoie de imbunatatire la alergare si bicicleta. Progresul se vede pe masura ce aduni km.

Asa ca haide sa adunam niste km! Va astept langa mine pe poteca sau pe bicicleta.

Pentru poze incercati aici.

vineri, 8 august 2014

Cum stam sau Status

Mai sunt 15 zile pana la NoStress Olimp Triathlon si eu inca nu m-am inscris si nici nu sunt decisa.
Mi-e teama de inot. La fiecare lectie am impresia ca merg degeaba si ca o sa ma inec. Nu stiu sa-mi dozez efortul.
Mi-e teama de temperatura probabila. Avand in vedere ca incepe la 10 si ajung sa alerg pe la 11:30, deci mi-e teama de deshidratare.
Mai am mult de mers cu bicicleta pana o sa prind viteza si eu merg cu masina.
Nu vreau sa ies ultima!

Iata si doua +: Avem rezervare la mare si aceasta competitie nu are limita de timp (ca doar e no stress).

Totusi, inca sunt determinata sa ma tin de TRI. Intre timp am mai crescut si mi se pare ca aceste trei sporturi, la care mai adaugam exercitiile pentru intarirea muschilor "core", sunt sporturile care te mentin sanatos fizic si psihic.

De cand am inceput mai serios (dupa Crosul Padurii) am investit in echipament. Am primit ajutor si de la prieteni, primind cadouri sportive.
Cel mai grozav cadou este un super gadget - un "gps for athlets" - Suunto Ambit 2S RED si daca pana acum nu simteam vreo presiune, parca trebuie sa ma antrenez pentru a folosi ceasul la adevaratul lui potential.
Nu v-am zis - are la exercitii Triathlonul. Atat!
Si desi au fost multi care au comentat aceasta investitie va zic eu ca face mai multe decat un Longines.

La capitolul alimentatie cred ca stau bine. Acum incerc sa introduc cereale si legume cu continut proteic mare si ma gandesc sa testez niste electroliti pentru hidratarea de la cursa. Incerc sa consum produse ce-mi furnizeaza energie sanatoasa pentru a putea face fata oboselii. Trag de mine si mai tot timpul ma simt obosita. Nu e bine deloc, si marturisesc ca asta m-a luat prin surprindere. De multe ori am adormit cu copilul mic, echipata fiind de sport.

Inca nu am reusit sa shiftez programul si sa mut antrenamentele dimineata. In afara catorva lectii de inot facute la ora 8.

Incepe scoala si eu vreau sa continui programul sportiv. Sper intr-o luna si jumatate sa fie firesc sa inot, biciclesc si alerg de 2 ori pe saptamana.

Ma pregatesc (de vreo luna) psihic sa vin cu bicicleta la oras. Asta mi-ar rezolva antrenamentele de biciclit. Poate saptamana viitoare. Inca nu stiu sa rezolv pana, sper sa nu fie cazul.

Cam atat despre tri, pentru toamna se diversifica competitiile de alergare. As vrea sa particip la urmatoarele:
  • 20 septembrie - Runfest 2014 - 10k/15k
  • 28 septembrie - Girls Gone Running - 10k
  • 5 octombrie - Maratonul International al Bucurestiului stafeta 10.5k / 21k, pana pe 29.08 voi alege
  • de asemenea astept evenimentele ForestRun

  • Nu stiu daca fac bine ce fac, dar clar sunt mai documentata decat atunci cand eram sportiv de performanta. Din pacate, pe vremea aceea nu statea nimeni sa-ti explice de ce TREBUIE sa faci incalzire, descalzire si streching la fiecare antrenament. Nimeni nu-ti spunea despre strategiile de refacere si cam cat timp ar trebui sa te odihnesti pana la urmatorul antrenament. Nu mai zic ca habar nu aveam ce muschi lucrez sau intind la diverse exercitii. De asemenea, alergam la greu in pantofii sport de la antilopa.
    Ce amintiri frumoase!

    miercuri, 4 iunie 2014

    Ce urmeaza

    Urmeaza pregatirea pentru primul meu triathlon, NoStress Olimp 23.08 si/sau TriChallange Mamaia 5.09-7.09.
    Inca nu stiu daca o sa am curaj si capabilitati sa inot in mare, dar ma voi pregati.

    Urmeaza o mica investitie in echipament:
    - cauciucuri de sosea pentru ca urmatoarele au partea de bicla pe sosea
    - poate costum de tri
    - as vrea niste pantaloni de alergare cu compresie si un maieu/bustiera la fel
    - 3-5 kg in minus pentru ca ansamblul (bicla+calaret) sa fie mai usor
    Si un mic shift de program: trebuie mutat sportul dimineata si din cand in cand revenit la Insanity. Programul este foarte bun pentru cross-training.

    Ce ne-ar mai trebui in rest? Buna dispozitie, chef de viata, incurajari si o dieta potrivita.

    Ce profi suna, pare ca stiu ce vreau sa fac vara asta. Se mai baga cineva?

    Cum fu la primul meu duatlon

    Emotionant!

    De fapt, a fost o participare in stafeta la NoStress Triathlon, la Mogosoaia, unde am facut partea de bicicleta offroad si de alergat.
    In ziua precedenta a plouat tare si mult.
    Sambata cand m-am trezit ploua inca, dar eram determinata sa particip. Asa ca am mancat, mi-am prins numerele pe tricou, respectiv pe bicla, am incarcat-o si ne-am dus spre Mogosoaia. Acolo m-am intalnit cu colegii si prietenii ce au participat. Unii la individual, altii la stafeta. Emotionati si nervosi eram toti. Eram insa bucurosi ca venise ziua X.
    Am pus bicla in rastel si ne-am plimbat putin prin zona de tranzitie. Am cautat cu privirea sa-i recunosc pe cei de la elite, ale caror bloguri le urmaresc mai mult sau mai putin.

    Apoi a urmat sedinta tehnica - s-a explicat cum se da startul - la 10 plecau cei de la tura lunga, la 10:15 plecau cei de la tura scurta. Apoi la iesirea din apa se fuge/merge repede catre zona de tranzitie, unde se preda stafeta sau te pregatesti pentru a pleca mai departe pe traseu de bicla. Pe traseul de bicla nu e noroi, sau cel putin asa am inteles eu(not!). Cei care faceau 2 ture de bicicleta (tura lunga) treceau pe langa zona de tranzitie, prin dreapta ei, fara sa se dea jos de pe bicicleta. La finalul cursei de bicicleta trebuie sa te dai jos de pe bicicleta si mergi/alergi pe langa ea catre zona de tranzitie. Alergatorul porneste si face dupa caz 2 sau 4 ture de parc. Turele de alergare nu trec prin zona de tranzitie, ci prin stanga ei. La final se trece prin poarta de finish, care era mai in stanga fata de zona de tranzitie.
    Simplu, nu?

    Am mers pana la ponton sa vedem de unde incepe tura de inot, pe unde sunt balizele si cat de calda e apa. Incepuse incalzirea. Am revenit la zona de tranzitie nu stiu ce sa facem, caci nu-mi aduc aminte. Era deja 10 fara 10 si am luat-o inapoi catre ponton. Majoritatea era imbracata in costum de neopren sau de triathlon, gata pregatiti sa se aventureze pe traseu. Start la tura lunga. Urmam. Inotatorul se baga in apa, apa verde si rece :). Oamenii agitati ridica melcii si murdaria. Un domn isi pune niste alge in cap. 3, 2, 1, Start! Se pleaca in tura scurta. Mai stau putin urmarind inotatorul si apoi plec spre zona de tranzitie. Nici nu ajunsesem inca la zona de tranzitie si se anunta primul venit de la tura lunga, un pusti de 17 ani, a iesit din apa in 18 min. Grozav!

    In zona de tranzitie ma echipez - pun casca, manusile, ochelarii pentru a ma proteja de noroi si ma incalzesc putin. Credeam ca sunt pregatita.
    Vine M bulina de ciocozolata, ingrozita din apa - "F**king s**t! Nu e ca in bazin, apa e verde si nu vezi nimic!". I-am luat cipul de la picior, l-am pus la picior si am plecat. Usor, usor am pierdut avantajul castigat de M la inot. Din pacate biciclista din mine nu a fost stresata si nu stiu ce naiba am facut pe traseu, dar m-am miscat foarte prost. M. m-a prins din urma la un moment dat cand eram impotmolita si i-am zis sa se duca ca parea capabila sa bicicleasca. Tot traseul am facut chirpici si mouse de noroi. Dar l-am terminat! Ulterior am aflat ca am facut o vesnicie pe traseu. Nu m-am uitat deloc la timp pe drum. Am lasat lumea sa ma depaseasca, m-am oprit sa imi dau noroiul jos, nu mai mergea bicla asa ca nu prea aveam ce face. A fost o cursa nostress!

    Apoi a urmat alergarea, dupa ce am schimbat incaltarile in zona de tranzitie. Erau pline de noroi si apa si nu puteam lipai cu ele. Din poza ai zice ca merg, poza este facuta pe prima tura cand inca nu se dezmortisera picioarele dupa bicla si pare ca merg. Totusi timpul a fost conform performantelor anterioare, avand in vedere ca alergarea a fost partial pe pietris mic si enervant, ca am lungit traseul cu 300m, si ca veneam dupa o pedalare/fugit pe langa bicla de o ora.

    Din cauza bicicletei insa am pierdut locul 3 la stafeta, la mustata - vreo 2 minute.



    Bine, rau, am terminat! We JUST DID IT!

    Acum stim cum se simte un triathlon si avem putina putina experienta.
    Ce nu am facut bine:
    - Nu am fost atenta la celelalte stafete, sa stiu cand ma depasesc si sa tin aproape.
    - Nu m-am uitat la timp deloc.
    - Habar nu am avut cum ar trebui abordat noroiul, mi-a luat o groaza pana m-am prins unde s-a pus noroiul de nu-mi mai merge. Noroiul trebuie abordat cu viteza.
    - Nu am avut RunKeeperul cu mine, de teama sa nu-mi busesc telefonul in noroi. Nu sunt convinsa ca as fi fost mai motivata si as fi fost mai rapida, dar poate nu as fi fost asa dezamagita cand vedeam rezultatul.

    La final, cele 3 fete ce am participat la triathlon cu urarea "La cat mai multe!".

    In concluzie, ne-a placut si mai mergem!

    marți, 13 mai 2014

    Declaratie

    De ceva vreme am luat-o putin razna cu sportul. Eu tot incerc sa-l bag in viata mea, el tot ma osteneste :)).
    Insa nu ma las! Incerc sa fac miscare de cat mai multe ori pe saptamana.

    Cum a pornit totul? Cu Insanity. Avem un exemplu de abdomen sculptat la final de program + motivarea venita via Maria. Cand am vazut filmulete am zis ca nu ma apuc sa-mi dau eu duhul si sa ma chinui. Dar intr-o zi Maria mi-a zis ca ea se apuca de Insanity. Si dupa ce mi-a povestit entuziasmata - ce tare e, si ce bine se simte si ce febra are timp de o saptamana, am zis sa incerc si eu un fit test. Si uite asa pe 1 februarie am pornit la drum.
    Totusi, nu am reusit sa fiu fidela programului asa cum a fost Maria. Ca daca intr-o zi reuseam sa fac, a doua zi adormeam in colanti.

    Apoi, incet incet am inceput sa ies la alergat. Din greseala m-am inscris la Crosul Padurii. Nu eram foarte convinsa ca voi putea sa alerg 10km, dar am vrut sa vad ceva in formularul de inscriere si uite asa m-am trezit in cateva zile cu un email care ma informa ca trebuie sa platesc pentru a avea o inscriere valida. Si uite asa m-am inscris la prima mea cursa oficiala de 10km, in echipa Tei, condusa de Andrei Rosu. Am reusit sa termin cursa, desi mi s-a parut greu. M-am imbracat nepotrivit - cursa a inceput la 8:30, erau vreo 6 grade ceea ce m-a facut sa-mi pastrez bluza cu maneca lunga pe sub tricoul cursei.Traseul a fost pe la soare mai mereu si mi-a parut rau ca nu am lasat maneca lunga, sau macar sa-mi fi luat o jacheta care se putea da jos. Am terminat cursa cu bine, fara sa imi fie rau la final. Desi auzisem ca e bine la cursa sa fie mai lejer decat la antrenamente, am tras de mine si am scos 1:07:40. Nu e un timp bun dar e un Personal Best.
    Cu acest timp m-am inscris la urmatoarea alergare, pe 18 Mai. Sper la un nou PB, sa ne apropiem de o ora.

    De anul trecut, mai in gluma, mai in serios am tot zis ca anul acesta vom participa - eu si 2 colege, la Triathlonul NoStress de la Mogosoaia. Eu trebuia sa alerg. Dar s-a intamplat o schimbare si eu am ajuns sa biciclesc. Intamplarea face ca am o bicicleta imprumutata de offroad, tocmai buna de aceasta cursa. Acestea fiind conditiile, ma calificam foarte bine pentru partea de bicicleta. Toate bune si frumoase, dar eu nu prea am viteza cu bicicleta. Nici cu picioarele, dar cu bicla mai tre sa schimbi si viteza, sa te alimentezi din mers, sa te hranesti din mers, etc. Si nu mai vorbesc de stricat lant, pana si alte chestii complicate. Singurul meu avantaj e ca viata la tara imi permite iesirea la "antrenament" offroad. Sa vedem cat de bine vom profita de acest avantaj (din pacate nu prea des pana acum). Pentru ca vremea a fost mai urata in ultima perioada si pentru a completa antrenamentele am ajuns la 2 sedinte de cycling. Dar doar atat. In rest imi place sa-mi cumpar echipament. In loc sa merg pana rup hainele pe care le am, imi tot cumpar altele mai potrivite, mai rasucite doar doar voi da mai bine la picioare :). Va asigur ca nu merge asa. Picioarele se fac sus pe sa. Sper saptamana aceasta sa ne inscriem si de asemenea sa ma apuc serios de biciclit. In rest, fie ca FORTA sa fie cu noi!

    Declar sus si tare ca ma (re)fac sportiva. Prima provocare este sa crestem distanta de alergare, adica in octombrie 2014 sa particip la o cursa de 21km. Provocarea principala este ca in 2015 sa particip individual la Triathlon. Prima data in februarie 2015 - Triathlon Winter Challenge, asta daca nu ma simt pregatita mai devreme.
    Marturisesc ca ma sperie inotul in ape deschise si tot ce am citit pe aceasta tema - melci, alge si apa verde pe care o inghiti nu vor fi o bucurie. Dar vor fi stinse cu cola :)), cica ajuta la dezinfectie.